Incă de la prima vedere, universul explorabil în care ne vom face veacul câteva zeci de ore este mult mai omogen atât în cromatică, cât şi în elemente de fundal, structuri şi scenografie. Dacă predecesorul avea străzi infestate cu demoni, sisteme de canalizare în care simboluri mitice se îmbinau cu elemente de urbanism contemporan, în Darksiders II suntem aruncaţi în Veil (apoi în Forge Lands şi aşa mai departe), tărâmuri dominate de vegetaţie, arhitectură antică şi în general mai puţine pastişe anacronice, însă cu același design artistic care a impresionat și în predecesor. Iar pe fundal, muzica lui Jesper Kyd care, slavă Domnului, nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, conturează un univers fantasy de zile mari.Există un soi de farming în tot ceea ce faci, de pildă pentru strângerea celui mai bun echipament. Până şi recompensa pentru trecerea în nivel este tot a la MMO, cu doi arbori de talente, unul axat pe lupta corp la corp şi celălalt pe invocarea aliaţilor, iar hub-urile de quest-uri ascund mereu misiuni secundare, cu caracter destul de generic după o vreme. Armurile au caracteristici diferite, în subdomenii diferite. Nu poţi determina mereu, în mod liniar, că armura B este mai bună decât armura A, fiindcă bonusurile magice (numite Arcane) intră la alte categorii şi sunt adeseori pe alte obiecte decât bonusurile pentru atacul direct, critical strike etc.Există un soi de farming în tot ceea ce faci, de pildă pentru strângerea celui mai bun echipament. Până şi recompensa pentru trecerea în nivel este tot a la MMO, cu doi arbori de talente, unul axat pe lupta corp la corp şi celălalt pe invocarea aliaţilor, iar hub-urile de quest-uri ascund mereu misiuni secundare, cu caracter destul de generic după o vreme. Armurile au caracteristici diferite, în subdomenii diferite. Nu poţi determina mereu, în mod liniar, că armura B este mai bună decât armura A, fiindcă bonusurile magice (numite Arcane) intră la alte categorii şi sunt adeseori pe alte obiecte decât bonusurile pentru atacul direct, critical strike etc.Controlul e mai fluid decât în primul joc şi unde existau urme de dificultate în lipsa unui gamepad, aici nu mai putem reproşa eventualele eşecuri decât neajunsurilor proprii. Camera e liberă şi lesne controlabilă prin mouse, sistemul de luptă bazându-se pe o succesiune de lovituri, eschive şi vrăji. Pentru a nu risca nimic, cursul jocului este automat întrerupt în momentul în care invocăm ecranul de vrăji, iar eschivele, sub formă de dash, ne vor salva viaţa (sau mă rog, care o fi forţa care alimentează existenţa lui Death) de sute de ori până la ultimul boss.Schimbarea armelor creşte considerabil damage-ul după stats-urile aferente, iar anumite tipuri care deţin atributul Posessed pot fi îmbunătăţite prin sacrificarea echipamentului. Avem în continuare finishing moves care funcţionează, mecanic vorbind, la fel cu cele din primul joc, iar animaţiile sunt cel puțin la fel de viscerale. Diferența e că unde War era brutal şi puternic, Death e mai agil şi parşiv.Chiar şi luptele cu boşii sunt ceva mai generice şi multe dintre ele sunt de tipul dash and spank. Sentimentul de recompensă provine mai mult din loot-ul care urmează luptei decât de provocare în sine, în timp ce NPC-urile mult mai numeroase îţi ocupă un volum considerabil de timp cu decizii legate de echipament şi achiziţii. Pe de altă parte, fast travel-ul a devenit mult mai accesibil de data asta, apelând la un sistem similar RPG-urilor Bethesda, în locul waypoint-urilor fixe din primul joc.