Intr-o perioada in care modul multiplayer ia din ce in ce mai multa amploare, fervoarea cu care Ubisoft mentine linia clasica sau mai bine spus traditia single-player, nu poate fi decit un lucru demn de laudat. Daca mai adaugam si faptul ca seria Prince of Persia s-a bucurat pina acum si de o poveste captivanta, atunci avem ceea ce s-ar putea numi o reteta de succes. Sa nu credeti ca ridic in slavi Ubisoft din cine stie ce motive oculte, insa din cind in cind trebuie sa mai si recunoastem meritele companiilor care par a face tot posibilul pentru a asigura calitatea produselor sale. Prince of Persia: The Two Thrones este un produs exceptional din anumite puncte de vedere. Pacat ca e al treilea din serie si nu primul. La o prima impresie, iti vine sa crezi ca au pastrat aura de basm din prima parte pe care au combinat-o cu duritatea printului din partea a doua. Din nefericire, entuziasmul inocent cu care am abordat primul titlu al seriei produsa de Ubisoft s-a cam evaporat de mult. Orice lucru bun se realizeaza in timp. E si normal ca pana si Ubisoft sa aiba nevoie de citeva incercari pentru a realiza un joc de-a dreptul fascinant. Pentru mine insa, aceasta a fost doar una din aceste incercari. Partea a treia incepe acolo unde se sfirseste partea a doua. Ma simt chiar prost sa formulez fraza in acest fel, insa ar fi fost neplacut sa nu se intimple asa. Cei care nu au jucat Warrior Within vor avea parte de o introducere ce ii va pune in tema, insa v-as sfatui sa abordati si titlurile anterioare pentru o mai buna intelegere a povestii, asta pentru ca nu e asa de usor sa afli ce sunt Sands of Time si cum l-au afectat ele pe print.Cum spuneam, printul si Kaileena sunt pe o corabie pentru a se intoarce in Babylon, orasul de resedinta al acestuia. Din nefericire, odata ajunsi acolo, ei descopera orasul sub asediu de catre o putere necunoscuta, iar Kaileena este luata ostatica. Lucrurile avanseaza de la complicat la extrem de neplacut, asa ca draguta noastra printesa a timpului moare sub ochii crapati de durere ai printului care se innegreste de furie. La propriu! Astfel ia nastere un nou personaj, pe numele lui Dark Prince. Cum altfel? Teoretic, ni se spune ca acesta este versiunea negativa a printului, insa avind in vedere durerea pe care el a simtit-o in momentul in care a asistat la moartea Kaileenei, Dark Prince imi apare ca fiind rezultatul dorintei lui aprige de razbunare. Pe parcursul jocului veti avea posibilitatea sa jucati cu ambele personaje, fiecare avind propriile sale abilitati si metode de lupta, cu mentiunea ca Dark Prince trebuie sa omoare constant cite ceva pentru a se hrani cu nispurile timpului, in caz contrar viata acestuia scazind la zero intr-un timp relativ scurt.Miscarile, modalitatile de atac si combo-urile celor doi printi sunt de ordinea zecilor, ceea ce m-a pus oarecum in dificultate. Oare chiar am nevoie de atitea? In momentul in care veti juca, veti observa ca veti reduce o lupta la citeva miscari (avind in vedere si tipul adversarului si al armei), asa ca probabilitatea de a folosi tot arsenalul de combo-uri este aproape egala cu zero. Daca insa aveti posibilitatea sa le invatati pe toate, atunci veti fi rasplatiti pe masura cu mult mai putine dureri de cap. Recunosc ca am intimpinat dificultati in a ma obisnui cu stilul ambilor printisori, poate si din cauza ca cei doi sunt complet diferiti.Pe de alta parte, si jocul pare mult mai dificil fata de celelalte parti, iar cind spun asta nu ma refer numai la luptele in sine, ci si la momentele in care trebuie sa ajungi dintr-un punct in altul, practic la puzzle-urile de mediu.Pe linga faptul ca acum exista mult mai multe zone in care nu poti zabovi prea mult timp, avem in acest titlu si elemente de mediu in premiera.As mentiona aici trapele din pereti care te propulseaza mai departe sau placutele in care iti infigi pumnalul ori pentru a activa un mecanism ori pentru a ajunge in alta parte. Ei bine, am cazut si am murit de atitea ori, incit, daca stau acum sa ma gindesc, imi vine sa urlu de nervi.Am descoperit inca de la inceput, asa numitul sistem speed kill. Practic, trebuie sa te apropii de adversar, astfel incit acesta sa nu te simta (Sam Fisher style) si in momentul in care pulseaza ecranul, sa ataci. Imaginea ingheata de citeva ori (in cazul lui Dark Prince nu, ceea ce te cam ia prin surprindere mai ales la inceput), moment in care trebuie sa-ti distrugi efectiv mouse-ul cu o serie de clicuri rapide si puternice pentru ca intr-un final, adversarul sa cada lat la pamint fara ca printul sa pateasca ceva. Daca tot suntem aici as dori mentionez ca ceea ce in mod normal s-ar numi boss fight, a devenit acum boss puzzle. Este mai greu sa te prinzi cum anume omori un boss, decit sa-l omori efectiv. Adevarul e ca in joc exista multe situatii cind nu iti pica fisa. Incepi nivelul si te uiti ca prostu’ pentru ca nu stii ce sa faci. In multe cazuri, simpla identificare a elementelor de mediu pe care le puteti folosi va va da indiciile necesare, insa avind in vedere calitatea proasta a texturilor, anumite elemente vor fi pur si simplu invizibile. Stiu ca ar mai fi destule lucruri de spus, dar parca nu as vrea sa va dezvalui toate surprizele. Personal, nu pot spune ca am fost dezamagit de acest al treilea titlu, insa mi-as fi dorit o grafica imbunatatita, o poveste ceva mai solida care sa nu recicleze la nesfirsit aceleasi personaje si posibilitatea salvarii jocului in orice moment. Probabil ca la un moment dat vom avea parte si de asa ceva, insa cred ca mai avem de asteptat citiva ani buni. Pina atunci, bucurati-va cat puteti de cele doua tronuri.